PLATAMONAS

/wp-content/uploads/2016/03/Platamonas-2_251x188.jpg


Despre Platamonas

Platamonas este un oras situat pe coasta Marii Egee, in estul Rivierei Olimpulu, la 25 de kilometri sud-est de Muntele Olimp, intr-o zona cu multe atractii turistice, printre care Litochoro, Katerini, Leptokaria si Nei Pori. Orasele adiacente cu iesire la mare sunt Nei Pori (sud-est) si Neos Panteleimonas (nord-vest), iar distanta de Paralia Katerini este de 33 de kilometri. Orasul este usor accesibil cu transportul in comun, Platamonas fiind legat de Katerini prin intermediul autobuzelor KTEL si a liniei de cale ferata. Considerat unul dintre cele mai importante destinatii turistice din Pieria, orasul te intampina cu restaurante, cafenele, hoteluri si numeroase zone de camping.

Atractii

Asezarea antica Heraklion se afla chiar langa actualul oras Platamonas. Cel mai mare obiectiv al zonei il reprezinta Castelul Bizantin, datat din secolul al X-lea, construit strategic pe drumul de legatura dintre Tesalia si Macedonia. Aceasta fortificatie bizantina antica gazduieste, pe timp de vara, Festivalul Olimpului, in cadrul caruia sunt organizate concerte, spectacole teatrale si diferite activitati culturale. Alte atractii importante din Platamonas sunt Muntele Olimp (situl arheologic si muzeul) si Parcul National Olimp - un parc ideal pentru drumetii, unde se afla si Valea Enipeas, cu celebra cascada „Cada lui Zeus”). Plaja statiunii se numeste Akti Platamona si este una dintre cele mai lungi plaje din Grecia. Amenajata cu baruri si sezlonguri, ea este acoperita in mare parte cu nisip fin, are un centru de salvamari si facilitati pentru practicarea sporturilor nautice si a sporturilor pe nisip. In apropierea plajei gasesti o mutime de baruri, cafenele si taverne, unde poti manca preparate din peste proaspat, pizza sau paste. Preturile variaza in functie de taverna, insa mancarea greceasca - gyros si souvlaki - reprezinta cea mai ieftina varianta. Platamonas este recunoscut pentru varietatea posibilitatilor de divertisment. Incepand cu cafenelele din centrul orasului si terminand cu tavernele din Akti Platamona, imposibil sa nu gasesti un local pe gustul tau. Poti cina ascultand valurile marii, poti savura o piesa de teatru la Festivalul Olimpului, poti merge in croaziere si excursii optionale sau poti petrece pana in zorii zilei in una dintre tavernele cu muzica live si seri grecesti. Indiferent de alegere, Platamonas va ramane una dintre destinatiile de vacanta in care vei dori sa revii.